Materialele pentru lenjeriile de pat – diversitate pentru un somn odihnitor

bed0sheets

Cu ani în urmă, în casa bunicilor noștri, întâlneam lenjeriile de pat alb-imaculate, apretate țeapăn și înfrumusețate cu dantelă lucrată manual. Moda vremurilor pe care le trăim acum și-a spus cuvântul și în felul în care alegem să ne „îmbrăcăm” patul pentru a ne asigura confortul și un somn odihnitor după o zi grea.

Diversitatea materialelor, culorilor și imprimeurilor ne ajută să găsim cel puțin o variantă pe gustul nostru și, de ce nu, ne permite să schimbăm materialul și culorile lenjeriei de pat în funcție de sezon, de culorile în care este decorat dormitorul sau chiar în funcție de dispoziție.

Printre cel mai des întâlnite sunt lenjeria de pat din bumbac, lenjeria de pat din bumbac creponat, lenjeria de pat din bumbac satinat, lenjeria de pat din satin, lenjeria de pat din mătase, lenjeria de pat de in, lenjeria de pat din bambus, lenjeria de pat din polycotton și lenjeria de pat din modal.

 

Lenjeria de pat din bumbac
Lenjeria din bumbac este printre cele mai confortabile și cel mai des utilizate, grație moliciunii materialului, rezistenței la spălare și absorbției crescute a umezelii corporale. Datorită faptului că fibra are culoarea alb-gălbuie, gama de culori și imprimeuri care se pot aplica este practic nelimitată.

Lenjeriile de pat pot fi realizate fie din bumbac 100%, fie din combinații de bumbac cu alte fibre naturale (bambus, in) sau sintetice (modal, poliester). Lenjeria de pat din bumbac este ideală în orice sezon, fiind călduroasă și moale pentru sezonul rece, și absorbind eficient umezeala în sezonul cald. O altă variantă a fibrei de bumbac este bumbacul creponat, obținut prin tratarea chimică a fibrei. Acesta păstrează caracteristicile bumbacului, diferite fiind doar senzația materialului la atingere și aspectul exterior. Principalul beneficiu al lenjeriei de pat din bumbac creponat este faptul ca nu trebuie călcată, fiind ușor de utilizat imediat ce este scoasă din dulap.

 

Lenjeria de pat din bumbac satinat
Lenjeria de pat din bumbac satinat este realizată dintr-un material ce combină comoditatea și rezistența bumbacului cu eleganța si rafinamentul satinului. Grație satinului din țesătură, lenjeria de pat din bumbac satinat este fluidă, plăcută la atingere, răcoroasă și nu se lipește de corp, fiind astfel ideală pentru sezonul cald.

 

Lenjeria de pat din in
Lenjeria de pat din in se situează, alături de cea din bumbac, în categoria produselor din materiale naturale, fiind extrem de confortabilă și prietenoasă cu pielea noastră, deoarece menține răcoarea și îi permite pielii să respire; astfel, poate fi utilizată în orice sezon și cu precădere în timpul verii. Deși pot fi considerate un produs de lux, fiind relativ scumpe, lenjeriile de pat din in sunt o adevărată investiție grație aspectului plăcut, a absorbției ridicate a umidității fără ca materialul sa se simtă neplăcut și mai ales a rezistenței ridicate la frecare și uzură.

 

Lenjeria de pat din mătase naturală
Lenjeria din mătase naturală este elegantă și luxoasă, fină și plăcută la atingere și foarte răcoroasă, fiind indicat a fi utilizată în special vara. Fibra 100% naturală este însă ceva mai pretențioasă la spălare și călcare și destul de costisitoare, astfel încât o astfel de lenjerie este un adevărat răsfăț, putând constitui și un cadou prețios.

 

Lenjeria de pat din bambus
Lenjeria de pat din bambus a crescut în popularitate în ultima vreme grație numeroaselor proprietăți ale acestei fibre naturale: este ușoară și rezistentă, cu proprietăți excelente de absorbție a umezelii, antibacteriană și antifungică și foarte moale și plăcută la atingere, fiind astfel recomandată și persoanelor cu pielea sensibilă. Lenjeriile de pat din bambus au proprietăți termice foarte bune: păstrează căldura corpului în timpul iernii și întrețin răcoarea pe timpul verii, astfel încât pot fi utilizate în orice anotimp. De asemenea, sunt des întâlnite și lenjeriile de pat din bambus în combinație cu bumbac.

 

Lenjeria de pat din polycotton
Lenjeria de pat din polycotton este varianta ceva mai accesibilă ca preț a celei din bumbac. Polycotton-ul este un amestec de fibră naturală (bumbac) cu fibră sintetică (poliester), astfel încât combină proprietățile bumbacului (fibra moale și plăcută la atingere, capacitatea de absorbție a umidității), cu cele ale poliesterului, un material creponat, rezistent la spălări repetate, ușor de curățat și cu un preț scăzut. Pentru că nu permite pielii să respire la fel de bine ca lenjeria de pat din materiale naturale, lenjeria de pat din polycotton este recomandată în special pentru primăvara sau toamna, când nopțile nu sunt foarte călduroase.

 

Lenjeria de pat din satin
Lenjeria de pat din satin este, pe lângă cea din mătase, una din cele mai luxoase și elegante alegeri pentru patul tău. Fibra este extrem de moale și mătăsoasă, fluidă și răcoroasă, oferind o senzație de lejeritate, ideală pe timpul verii. Fibra este însa una extrem de pretențioasă și nu foarte rezistentă, necesitând multă grijă atât la purtare, pentru că se agață foarte ușor, cât și la spălare și călcare, care trebuie făcute la temperaturi scăzute.

 

Lenjeria de pat din modal
Lenjeria de pat din modal este o variantă mai accesibilă ca preț a lenjeriei de mătase, modalul fiind o varietate de mătase artificială (vâscoză), obținut prin filarea celulozei reconstituite din lemnul de fag. Lenjeriile de pat din modal au o mare putere de absorbție a umidității (chiar mai mare decât bumbacul), sunt moi și netede, plăcute la atingere, rezistente la uzură și spălare și își păstrează foarte bine culoarea. Deseori sunt întâlnite lenjerii de pat din modal combinat cu bumbac, utilizatorii beneficiind de calitățile ambelor fibre.

 

Oricare ar fi alegerea dumneavoastră, fie că e vorba de lenjeria de bumbac sau alte fibre naturale sau despre o lenjerie din fibre sintetice, este important să vă asigurați că materialul este antialergic și potrivit pentru sezonul în care îl veți utiliza. De asemenea, dincolo de elementul practic, nu trebuie neglijat nici aspectul estetic al lenjeriei; puteți alege dintr-o gamă variată de culori și imprimeuri, modele decorate cu dantelă și broderii sau chiar monograme, astfel încât lenjeria de pat să devină element integrat al amenajării dormitorului dumneavoastră sau a camerei de oaspeți.

Totodată, pentru întreținerea corectă a lenjeriei de pat, este indicat să citiți cu atenție eticheta și să respectați indicațiile de folosire și întreținere. Astfel, vă veți putea bucura mai mult timp de un somn odihnitor în lenjeria dumneavoastră de pat preferată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.