Întreținerea produselor

Art Decor vă garantează cele mai bune țesături și cea mai bună lână în realizarea produselor manufacturate. Totuși, pentru a asigura o durată de viață lungă produselor realizate de noi, vă recomandăm să citiți cu atenție atât eticheta produsului, cât și aceste instrucțiuni.


Perdele și draperii


Înainte de a le curate sau călca, vă recomandăm să citiți eticheta produselor.

  • Temperatura de spălare recomandată este 30 de grade C.
  • Se calcă cu fierul la maxim 3 puncte.
  • Nu se centrifughează, nu se clorurează.


În funcție de țesătură, se recomandă ca unele perdele și draperii să fie curățate chimic la spălătorii specializate sau spălate la programul manual/delicate de la mașina de spălat.

Lenjeriile de pat


Lenjerii de pat Art Decor sunt din bumbac 100%. Pentru întreținere sunt recomandate următoarele:

  • Temperatura de spălare recomandată este 40 de grade C.
  • Se calcă cu fierul la maxim 3 puncte.


Covoarele


În cazul respectării indicațiilor de utilizare și întreținere, covoarele Art Decor au garanție nelimitată. Iată de ce aspecte trebuie să țineți cont.

  1. Amplasare: se recomandă ca pardoseala pe care se așază covorul trebuie să fie netedă și uscată. De asemenea, este indicat să se evite expunerea îndelungată la lumina soarelui.
  2. Manipulare: pentru transport sau depozitare este recomandată rularea covorului; a se evita împachetarea pentru a preveni formarea de cute inestetice; a se depozita în spatii uscate și aerisite.
  3. Întreținerea generală: Covorul este usor de întreținut, fiind suficientă utilizarea aspiratorului ori de câte ori se consideră necesar; este indicat ca manevrarea aspiratorului să se faca în sensul firelor de lână.
  4. Spălarea și îndepărtarea petelor: Covorul de lână nu trebuie spălat cu apă caldă! Pentru îndepărtarea petelor se vor utiliza doar produse speciale de curățare a covoarelor, în concentrația recomandată de producător, detergenții obișnuiți nefiind recomandați. Produsele de curățare trebuie aplicate pe întreaga suprafață a covorului, pre-tratând zonele cu pete.